ORTOPNEEA ȘI REDUCEREA TIMPULUI DE ADOPTARE A DECUBITELOR LATERALE-INDICATORI DE AGRAVARE A BOLII MITRALE LA CÂINE
REVISTA ROMÂNĂ DE CARDIOLOGIE VETERINARĂ – NR. 3 – 2018
Florin Leca
U.S.A.M.V. Bucharest, RO, “Doctor’s Vet Univers”, Bucharest, ROMANIA
REZUMAT:
Stadializarea bolii mitrale degenerative la câine reprezintă o provocare pentru clinician, necesitând cuantificarea unor parametri atât clinici (R.R.R.*, S.R.R.*, tusea, dispneea, ortopneea etc.) cât și paraclinici (rapoarte La/Ao*, E/I.V.R.T.*, R.F.*, măsurarea R.V.*, E.R.O.A.*, modificări ale V.H.S.*,etc.).
Măsurarea modificărilor paraclinice reprezintă metoda de elecție în stabilirea stadializării bolii mitrale, dar necesită examinarea periodică a pacienților prin ultrasonografie, radiologie sau examinare Holter, cu dezavantajele reprezentate de costuri. Parametrii clinici monitorizați (cel mai frecvent fiind rata respiratorie în repaus/somn), au o sensibilitate crescută pentru identificarea precoce a decompensării cardiace, dar depind de complianța proprietarului. Din 80 cazuri de boală mitrală, din care 69 în stadiul B2 și 11 în stadiul C (conform clasificării A.C.V.I.M.*), cercetate în perioada 6.08.2018-27.11.2018, 63% au prezentat ortopnee, din care 6% aparținând clasei B2, indicând o specificitate redusă a acestui parametru în monitorizarea evolutivă a bolii mitrale aflate în acest stadiu (prin instalarea dispneei de decubit), dar cu o relevanță crescută în stadiul C (prin depistarea agravării stării congestive). Folosirea datelor obținute prin telemetrie cu ajutorul dispozitivelor de tip “smart collar” (zgărzi inteligente) și interpretarea acestora de către clinician, poate îmbunătății complianța proprietarului și poate introduce și alti parametri utili în etapizarea bolii mitrale și anume determinarea timpului de adoptare a decubitelor laterale/24 de ore sau H.R.V*. pe perioade lungi de timp (7 zile), ce necesită cercetare în viitor.
R.R.R.-Resting respiratory rate (rata respiratorie în repaus)
S.R.R.-Sleeping respiratory rate (rata respiratorie în somn)
La/Ao-Left Atrium/Aorta ( raport rație atriu stâng/aortă)
E/I.V.R.T.-E wave/ Isovolumic relaxation time ( anvelopă E/timp de relaxare izovolumetrică)
R.F.-Regurgitant Fraction (fracție regurgitată)
R.V.-Regurgitant Volume (volum regurgitate)
E.R.O.A.-Effective Regurgitant Orifice Area (suprafașa orificiului efectiv regurgitant)
V.H.S.-Vertebral Heart Score ( Scorul vertebral cardiac)
A.C.V.I.M.-American College of Veterinary Internal Medicine (Colegiul American de Medicină Internă Veterinară)
H.R.V.-Heart Rate Variability (Variabilitatea frecvenței cardiace)